Mai bine buletin de câine

Măi oameni buni, ce se mai aude cu chip-urile alea pe care tre să ni le injecteze sub piele de parcă am fi câini și n-avem buzunare ?

Nu știu voi, dar eu sunt pentru. (Bine că străbunică-mea nu-mi citește blogul, ca să aibă ocazia să-și înghită plânsul și să-mi spună că mă las însemnată de Satana și că sfârșitu-i aproape.)

Vreau asta pentru că, pe lângă totala lipsă de punctualitate, aiureala e al doilea cel mai mare defect al meu. Nu că n-aș avea multe, …., multe, (multe) altele, dar astea două mi-au făcut cele mai mari necazuri.

Dacă v-aș spune că am schimbat până acum 4 buletine aș părea mai degrabă foarte bătrână, nu o bleagă de 21 de ani neîmpliniți, nu-i așa ?

De curând l-am rătăcit temporar și pe al patrulea, dar slavă domnului că l-am găsit după  vreo lună, pentru că sincer, îmi era rușine să mă duc să-mi fac altul… iar. Mi-ar fi spus cu siguranță că nu-l merit și  m-ar fi lăsat anonimă, ca pe blog, sau mi-ar fi sugerat sa-mi tatuez CNP-ul pe-o bucă, doar așa, ca să-mi amintesc mereu că-i acolo, când se miră alții de el.

Întro lume a tuturor posibilităților, mie mi-ar place un chip cu GPS. Să-mi dea câte un electroșoc slăbuț, gâdilicios, de câte ori mă pregătesc să mă urc în troleul greșit, sau când mă gândesc la porcării și trec de casă, sau când nu nimeresc etajul și mă trezesc  la secția maghiară, ascultând, de rușine, un curs până la capăt. (True story.)

Nu știu unde exact vine injectat chip-ul ăla, dar cert e că-i practic imposibil să-l pierd. Bine, decât dacă nu-mi pierd mână sau piciorul ce-l găzduiește, iar în cazul ăla nu cred că mi-ar păsa foarte tare dacă am sau nu date de identificare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *