Daca papucii ar avea aripi, dulapul meu ar fi plin de ingeri.
Da, cam asa percepe orice fata incaltarile. Ziceam acum ceva vreme ca eu imi cumpar pantofi nu ca as avea nevoie acum de ei, ci ii iau pentru zilele cand nu-mi voi mai permite. De multe ori ii pun frumos in dulapul cu papuci, in cutii ori ba, si nici nu ma mai uit la ei. De ce? Ca dupa ceva timp, sa-mi umplu sufletul de bucurie la vederea lor. Pe unii as prefera sa-i si uit si sa ma uimeasca dupa cateva luni.
Multi barbati nu inteleg mania femeilor pentru pantofi, asa ca numai printr-o comparatie le-as putea explica. Un pantof frumos e echivalentul unui CS pe vremuri. Cand stateam in camin, in timpul facultatii, baietii nu ieseau cu zilele din camera, pentru ca se jucau counter. Erau fascinati, nu mai lasau mouse-ul din mana, aveau rani pe incheietura mainii, ochii sparti de monitor. Erau in lumea lor, iar fiecare joc bun reprezenta un pas important pentru viitor. Nu castigau nimic palpabil, dar erau fermecati. No fix asa ne simtim noi fetele cu papucii. Suntem constiente ca de multe ori, in locatii cum ar fi cluburile, barurile, metroul, magazinul de la colt, nimeni, dar nimeni nu se opreste inmarmurit sa ne admire incaltarile. Dar noi stim ca-s superbe, ca-s speciale si asta ne umple “recipientul” cu fericire.
Daca mersul pe jos face piciorul frumos, apai mersu’ pe jos cu un pantof superb face piciorul divin. Nici nu mai conteaza ranile pe care le constatam acasa, durerea de sold, de genunchi, de unghii. A purta cum se cuvine acea bijuterie cu toc este o arta.
Si acum imi vine sa dau o fuga pana la dulap sa iau doua trei perechi si sa le dragalesc. Dar n-o fac, si-mi iau repede papucii de casa si ma retrag la bucatarie. Pe langa ingerii cu flecuri mai am niste dracusori ce urla in stomac.
